Manualul de diagnostic (DSM) al Asociației Americane de Psihiatrie cuprinde 8 parafilii tipice și aproximativ 7 parafiliile nespecificate. Printre cele mai frecvente parafilii tipice se numără fetișismul, transvestismul fetișist, exhibiționismul, voyeurismul, pedofilia și masochismul sexual.
Având o înclinație sau chiar un interes desăvârșit pentru una sau mai multe dintre categoriile de mai sus, nu constituie, în sine, un sindrom clinic. Adică, dacă o persoană simte dorința sau are o fantezie sexuală intensă despre un obiect atipic, o senzație sau o practică sexuală, aceasta nu înseamnă că este o problemă. Darceea ce poate provoca o tulburare este dovada că parafila presupune o disfuncție sau un conflict emoțional pentru persoana care suferă.
Ce este exhibiționismul?
Expoziționismul este expunerea organelor genitale la o persoană necunoscută în scopul realizării excitării sexuale.Această practică include abaterea de la actul sexual, deoarece senzația de plăcere se obține prin arătarea organelor genitale unor terțe părți, care în majoritatea cazurilor sunt femei sau copii. Nu există aproape niciodată o încercare ulterioară de a se angaja în activitatea sexuală cu străinul din partea expoziționistului, astfel încât ei rareori să comită viol și nu de obicei dezvoltă o tulburare.
Persoana care practica exhibiționismul, în loc să caute o întâlnire sexuală, o reprimă
; terminându-l înainte să înceapă. Abuzul sexual are loc prin anticiparea mentală a situației, fiind o senzație similară cu aceea a masturbării.În acest moment
este importantă diferențierea expoziției de exhibiționism. Conceptul de afișare, spre deosebire de exhibiționism, care este delimitată la criminologice și forma medicală nu implică atitudine conținut sexual, deoarece este pur și exclusiv pentru a arăta ceva în public (Ripollès, 1982). Unii oameni se caracterizează prin producția de zgomot. Este ca o stare înnăscută în ele și este, de asemenea, o parte a condiției lor expoziționiste; ei nu știu cum să se bucure sau să sufere în tăcere, doar deranjând pe alții.
ÎmpărtășeșteDe ce există oameni cărora le place să-și arate genitalii în public? Afișarea în mod normal începe în adolescență. Majoritatea exponențiștilor sunt bărbați căsătoriți, dar cu o căsătorie care este adesea confruntată.
Aproximativ 30% dintre deținuții de sex masculin deținuți sunt exhibiționiști.
Aceștia tind să perpetueze acest tip de comportament în timp și între 20 și 50% sunt reținuți de mai multe ori.Cauzele expoziționismului sunt în formarea unei învățări inadecvate, prin înlocuirea stimulului sexual așteptat, care ar fi bărbatul sau femeia, prin alte stimuli externi.
În dezvoltarea acestui parafilie, care de obicei se întâmplăstimularea inadecvată este asociat cu o activare puternică a
sexuale individuale, care poate deveni un stimul sexual condiționat în alte momente. Aceste situații apar de obicei în timpul adolescenței (Muse și Frigola 2003). Mai târziu, experiențele de condiționare prin fantezii și masturbare ar întări aceste răspunsuri sexuale. De fapt, există factori care predispun un individ la exhibiționism, cum ar fi dificultăți în stabilirea unei relații sexuale interpersonale sau lipsa de stima de sine.Printre cauzele diferite, sa constatat că
expoziționiștii tind să fie indivizi timizi, care nu sunt ușor de relaționat cu femeile. Astfel, în unele expoziționiști, dorința și actul apar atunci când trec prin crize emoționale. În ciuda acestui fapt, acestea arată un nivel normal al socioculturalității și inteligenței.Pe de altă parte, ele nu sunt, de obicei, persoane periculoase și nici nu încearcă să-și abuzeze victimele. Dimpotrivă, cei mai mulți răspund nesiguri și fug, dacă oferta lor este potrivită.
Dorința lui este de a surprinde victima, provocând reacții de frică, dezgust sau curiozitate, trăind astfel un sentiment de măiestrie. Reacția pe care o detestă cel mai mult este aceea a batjocurii sau a indiferenței.exhibiționismul emoției este să se uite corpul ei gol în oglindă și cred că, dacă cineva solicită liftul acum, nu va da timp pentru mine să mă îmbrac.
Ponderea criteriilor generale și factorii compulsiv în exhibiționismPotrivit DSM, criteriile de diagnostic de tulburare exibitionist sunt doi indicatori:
fantezii sexuale recurente și extrem de interesante,impulsurile sexuale, sau comportamente care implică expunerea organelor genitale în sine într-o străin care nu se așteaptă acest lucru pentru o perioadă de cel puțin șase luni.
Fanteziile, impulsurile sexuale sau comportamentele cauzează
disconfort semnificativ din punct de vedere clinic sau deteriorarea comportamentului social, profesional
- sau alte domenii importante ale activității subiectului.Deși nu există prea multe studii pe această temă, se crede că expoziționistul nu a reușit să depășească anumite exemple de dezvoltare sexuală a copiilor. Se poate spune că cei care practică exhibiționismul suferă de o anumită imaturitate sexuală. Deși poate fi paradoxal, se estimează că exhibiționistul suferă de anumite caracteristici ale inferiorității, acceptării de sine și tulburărilor de relație. Ei tind să fie impulsivi și antisociali.
- Ceea ce a fost studiat și validat este că expoziționiștii expun organele genitale oamenilor care nu sunt familiarizați cu dorințele compulsive puternice. Sunt conștienți de nevoia lor de a surprinde, de a influența sau de a impresiona spectatorul.Cei mai mulți oameni care suferă de această parafilie au idei, gânduri, impulsuri sau imagini persistente de caractere pe care le consideră deranjante și inadecvat și care cauza anxietate sau disconfort semnificativ.
Acest disconfort emoțional este ceea ce face ca expoziționistul să contracareze aceste gânduri compulsive, expunând propriile organe genitale în public la persoane necunoscute. Sensualitatea și expoziționismul sunt două concepte pe care adolescenții și tinerii din zilele noastre le confundă. Mai bine un aspect și / sau un zâmbet senzual decât o mie de fotografii de la un neckline.Împărțirea
Tratamentul expoziționalismului Tratamentele psihologice pentru expoziționiști încearcă să aducă plăcerea înapoi prin alte fantezii sexuale mai potrivite. Tratamentul expoziționismului implică de obicei intervenții psihoterapeutice bazate în principal pe tehnici comportamentale și cognitive sau tratamente medicale bazate pe utilizarea hormonilor sau a anumitor medicamente.cognitiv comportamentale perspectivă
Cognitiv de orientare comportamentală explică achiziționarea și întreținerea parafilii prin paradigme de condiționare și formare a schemelor cognitive (Muse, 1996).Marea majoritate a parafilii se manifestă la pubertate, dândimpresia că poate exista o „fereastra de oportunitate“, în care condiționarea la stimuli sexuali este deosebit de favorabil în această perioadă de maturare.
Modificarea acestor comportamente paraphiliacs necesită de obicei, o intervenție multimodalăinterferează cu învățarea anterioară prin procedee convenționale, de lucru și condiționarea socială, în timp ce modificarea schemelor de bază structura cognitivă a individului (y Muse Frigola 2003).
Deși hormonii masculini sunt în mod inerent implicați în menținerea motivației sexuale,
este învățarea la o vârstă fragedă care determină direcția de interes sexual.Prin urmare, utilizarea substanțelor chimice în tratamentul parafiliilor este în general rezervată ca terapie complementară psihoterapiei (Muse și Frigola 2003).
Terapia psihologică este singura modalitate de a ajuta pe cei care suferă de această tulburare. Deși nu este posibil să se încheie dorința de afișare,
ceea ce se urmărește în terapia încearcă să transforme această dorință în ceva funcțional de lucru
în actul compulsivă și perturbator, precum și vinovăția pe care apetitul sexual normal treaz.Valoarea discretului despre expoziționiști; căci ei vor fi treaz în raport cu arogant, convins în ceea ce privește nesigur, generos față de egoiste, lucrătorilor în ceea ce privește camerele și sa angajat față la distanță.
ShareBibliografie
Arteaga Vera, R. B. (2014). întruchipa penalizării ei de delictivas conductas care le identifican parafilii criminales în interiorul capitolului II, del VIII din titlu, del libro ii, del cod penal del Ecuadorului (teza de licență).
De Dios Blanco, E. (2007). Parafiliile: de la Krafft Ebing la Kafka. Diez Ripolles, J. L. (1982). Expoziționismul, pornografia și alte comportamente sexuale provocatoare: granița legii penale sexuale.Gamboa, I. (2006). Constituirea tulburărilor sexuale în psihiatrie.
Dialoguri Revista de istorie electronică,
7
(1).Giordano, E. (2004). Note pentru o critică a mass-mediei interactive. De la degradarea culturală la expoziționismul tehnologic.Ibero-American Journal of Education
,
36
, 69-88.Herrera, J. L. (2014). Una Mirada o "La tupida coroana Árbol ONU," Julieta González García: între el voyeurism, acesta pareidolia y el exhibicionismo.Note romantice,54
(4), 131-141.Jiménez, C. G. T. Seminar tematic: Parafilias.Manualul de Diagnostic și Statistic al Tulburărilor Mentale: DSM-5. Pan American Medical Editorial, 2014.Marshall, W. L. și Fernandez, Y. M. (1997). Abordări cognitiv-comportamentale pentru parafiliile: tratamentul delincvenței sexuale.
Manual pentru tratamentul cognitiv-comportamental al tulburărilor psihologice,1, 299-331.Molina de la Cueva, M. F. (2017). Proiectul de lege reformatorie propus la articolul 175 din Codul penal integral, care stabilește obligația de a trata agresorii psihiatrici în mod sexual.
Muse, M., și Frigola, G. (2003). Evaluarea și tratamentul tulburărilor parafilice.
Medicină psihosomatică și Psihiatrie Link Cuadernos,
65, 55-72.Romi, J. C. (2008). Tulburări sexuale. Critici privind includerea lor ca tulburări mintale în DSM IV-TR.Journal of Forensic Psychiatry, y Praxis Sexología,
6
(1), 24-49.