Din moment ce eu nu leza drepturile altora, nu mi se cere să fie de acord cu ceea ce nu se potrivește cu felul meu de a gândi, o randunica uscat atunci când ridică vocile lor, să se teamă de a renunța, pretinzând ca care nu mă face bine, să trăiesc în funcție de ceea ce alții mă așteaptă să fiu și de alegerile mele.
Suntem înconjurați și bombardați, toată ziua, în fiecare zi, prin reguli, precepte, rețete și sfaturi despre ce să facem sau nu. Legile guvernează comportamentul nostru în societate, la locul de muncă, în trafic, chiar și în timpul procesului de la moartea noastră. Evident, limitele sunt necesare atunci când trăim în societate. Totuși, trebuie să luăm în considerare ceea ce facem de fapt pentru viața noastră sau să ne înăbuim călătoria sub greutatea a ceea ce trebuie să facem. Nu trebuie să fiu de acord cu ceea ce nu se potrivește minții mele doar pentru a le mulțumi altora.
Dețin vise, doar sentimente, voința mea, care este, nimeni nu mă cunoaște mai bine decât mine, așa că am să încerc să trăiesc adevărul meu cât mai bun posibil, nefiind de acord decât mă contrazică sau să respir făcut robot, nefericit și frustrat. Nu sunt obligat să înghită uscat când își ridică glasul fără motiv, când mă simt ofensat în demnitatea mea, când mă atacă în mod deliberat. Pentru a-mi atinge autonomia ca persoană, ca să fiu respectat ca cetățean, trebuie să mă impun, să mă fac să mă văd.
Celălalt va ști doar cât de departe pot merge dacă clarific limitele răbdării mele. Nu sunt obligat să insist asupra unei relații deja sortite, de teama de a renunța, de a începe, de a-mi da noi șanse de a fi fericit. Desistenciile mele sunt curajoase, sunt gândite, regândite, necesită timp și multe lacrimi. Pastreaza-ma atașat la un doi gol pe care tocmai l doare, din cauza ochii opresive celor care nu locuiesc la domiciliu, nu împart orez și fasole mea, este una dintre cele mai proaste alegeri pot face.
Nu trebuie să mă prefac că îmi place cineva care nu mă face bine, care nu adaugă, nu adaugă, nu face nimic.
Atâta timp cât păstrez respectul, nu voi distribui zâmbetele galbene oamenilor falsi, ipocritici, de sine și de laș. Mă țineți la o distanță sigură de orice și toți cei care emană negativitate mă vor face mai fericiți și mai mulțumiți. Nu sunt obligat să trăiesc în funcție de ceea ce alții se așteaptă să fiu, să mă îmbrac în funcție de ceea ce vând ferestrele, să aud ce mă împing radioul. Nu mă supuneți unor șabloane arhaice care lingușează tot ceea ce mi-a vibrat inima. Sunt cineva care se simte, iubește și urăște ca ritmul de esența mea, de un plâns inima mea, ca a mea, după cum este necesar, atât de viu în mine.
Nu sunt obligat să strig ascuns când tristețea are grijă de mine, doar pentru că alții îmi pot găsi o persoană slabă. Puterea mea vine exact durerea, puterea mea este ridică exact pe furtuni mele emoționale, sau lacrimile mele servesc golirea care mi se diminuează, astfel încât umplerea goală, dacă voința de a începe peste.
Eu nu sunt obligat să mă supun grosolăniei superiorilor mei, ca și cum am trăit în momentul sclaviei, cum ar fi plata salariilor au fost o condiție prealabilă pentru mine să mă sune împotriva lumii, eu excepta mine umanitate, demnitate și simt că sunt inerent.
Nu-mi permit să accept subordonarea inumană și hărțuirea zilnică pentru a avea ceva de mâncare. Nu sunt obligat să accepte tot ceea ce mi se întâmplă rău cu resemnare, conținând mea revolta
, somatizing frustrările mele ca pedeapsă corpul meu și bun-simț mea. Am dreptul de a contrazice, de a mă apăra, de a țipa durerea mea, de a reechilibra și de a continua, mereu, liber de ceea ce a trecut.Atâta timp cât nu fac dreptul celuilalt, atâta timp cât nu trec pe nimeni, mă pot abate de la orice și de la toți cei care stau în plimbarea mea liniștită, ignorând ceea ce nu mă potrivesc, luând ceea ce mă ajută, să rămân cu cei care îmi aduc adevărul, căruia îi pot aduce lumină, căruia pot fi tot ce am eu, căruia îi accept și mă întâmpină fără întârziere cu plinătate și zâmbet sincer. Pentru a fi fericit, da, sunt obligat.