Există astfel de oameni, comentatori profesioniști, minți obsedați de a spune "am dreptate și greșești". Sunt profile cu un ego foarte mare și o empatie foarte mică, experți în crearea disputelor constante, meșteșugari calificați pentru a destabiliza armonizarea împrejurimilor.
A vrea să aibă dreptate și să demonstreze că suntem pe calea cea bună este ceva care satisface toate, nu poate fi negat. Este un stimulent pentru stima de sine și o modalitate de reechilibrare a disonanțelor noastre cognitive. Dar cei mai mulți dintre noi știu că există limite, știi că este important să se pună în aplicare atitudini constructive, o viziune umil și o inimă empatică să aprecieze și să respecte punctele de vedere ale altora.
„O credință este ceva la care ține pentru că el crede că e adevărat.“
-Deepak Chopra- Cu toate acestea, marile rele ale omenirii continuă să fie această nevoie teribilă să fie întotdeauna dreptate. „Adevărul meu este singurul adevăr și ei nu merită“ întocmește palatul mental al multor oameni și chiar anumite organisme, grupuri politice sau țări care doresc să-și vândă idealurile lor ca moralizator broșuri.
Acum, departe de a privi aceste fapte ca ceva izolat sau curios, trebuie să conștientizăm că este un lucru serios. Pentru că cei care devin obsedați de a avea dreptate au suferit efecte secundare neobosite: izolarea și pierderea sănătății. Trebuie să fim capabili să ne conectăm cu ceilalți, să fim sensibili, respectabili și abilitați să creăm contexte echilibrate. Doi bărbați într-o barcă: istoria de orbire, frică și mândrie
Thich Nhat Hanh, de asemenea, cunoscut sub numele de „Thay“ ( „maestru“ în vietnameză) este maestru Zen, poet și activist pentru pace mare. Ea a publicat mai mult de 100 de cărți și a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace de Martin Luther King.
Printre numeroasele povestiri pe care le-a lăsat de obicei Maestrul Thay, există unul care ne dă un exemplu bun al nevoii umane ireparabile de a avea dreptate. Raportul începe într-o dimineață într-o regiune din Vietnam. A fost deceniul anilor 60 și contextul războinic extins în toate acele ținuturi, calm, senin și marcat de rutina poporului său.
În acea zi doi pescarii bătrâni au pornit în sus când au văzut brusc un vas care se îndrepta în aval. Unul dintre bătrâni a vrut să zboare până la margine, gândindu-se că inamicul vine pe acea barcă. Celălalt bătrân începu să strige, ridicându-și vaginul convingător că era un pescar neglijent și neîngrijit.
Cei doi pescari au început să se certe între ei ca niște copii în curtea școlii, până secunde mai târziu, barca se merge în jos pe râu le-a luat prin surprindere le-a aruncat în apă. Bătrânii se agățau de resturile de lemn plutitoare, găsind cealaltă barcă goală. Nici nu a avut dreptate.
Inamicul real era în mintea lor, în mintea foarte obsedată și în ochi, care nu se mai socotea pe acuitatea vizuală a vechiului. Convingerile sunt posesiunile noastre
Oamenii sunt mașini de credință autentice. Noi internalizează și să își asume programe mentale, așa cum repeta să ne neîncetat ca rozariu, pentru a le procesa ca o proprietate, cum ar fi un obiect care trebuie să fie apărat de sabie. De fapt, ego-ul nostru este un mozaic de credințe variate și ferme, pe care mulți nu ezită să-și piardă atât timp cât au dreptate.
„Te-ai tuns și de model, și întotdeauna uitați pentru a modela ego-ul tău.“ -Albert EinsteinPe de altă parte, este bine să ne amintim că toți avem tot dreptul de a avea propriile noastre opinii, adevărul nostru și nostru preferințele pe care le descoperim în timp și care ne identifică și ne definesc. Cu toate acestea, aveți grijă, deoarece
nici una dintre aceste dimensiuni nu ar trebui să ne "răpească" în temnița "adevărul meu este singurul adevăr care contează".
Unii oameni se simt cufundat într-un dialog interior sub formă de mantra, care se repetă tot timpul că credințele lor sunt cele mai bune, că abordarea este imobile și că adevărul lor este un luminator al înțelepciunii inviolabile. Gândirea în acest fel îi determină să treacă prin viață în căutarea unor oameni și situații care să-și valideze credințele și "adevărurile" acelor lumi atomice și restrânse, în care nimic nu ar trebui pus la îndoială. Consecințele trăirii cu acest tip de mentalitate sunt adesea grave și aproape iremediabile.
Suferința trebuie să aibă întotdeauna dreptate și consecințele ei Lumea nu este alb-negru.
Viața și oamenii își găsesc frumusețea și expresia maximă în diversitate, în opinii diferite
, în diferitele perspective de gândire înaintea cărora să fie întotdeauna receptivi să învețe, să crească și să avanseze. „Cel mai frumos dar ne putem da o altă persoană este atenția noastră.“
-Thich Nhat Hanh-
Agățându la un singur gând și impunerea unui adevăr universal este de a merge împotriva esența umanității , și chiar exercițiu individual al libertății individuale. Nu este legal, nu este logic și nici nu este sănătoasă. James C. Coyne, scriitor, psiholog și profesor emerit de psihiatrie școală de la Universitatea din Pennsylvania, spune că necesitatea de a avea întotdeauna dreptate este o modernă abia în măsură să afecteze sănătatea noastră fizică și emoțională.Potrivit unui sondaj efectuat la Universitatea din Bradford (Marea Britanie), aproximativ 60% dintre persoanele cu acest profil suferă de ulcere, niveluri ridicate de stres și relații disfuncționale cu familia. În plus, dacă nu este suficient, aceștia sunt oameni care modifică convivialitatea mediului în care se mișcă.
În încheiere, un lucru cu toții știm că viața noastră de zi cu zi este ca un flux în care se intersectează multe curente complexe. Toți mergem pe propriile noastre bărci, fie în amonte sau în aval. În loc să fim obsedați de păstrarea aceleiași direcții, trebuie să învățăm să ne ridicăm viziunea pentru a nu ne ciocni unul cu celălalt.
Trebuie să renunțăm, să creăm o mare de minți capabile să se conecteze reciproc, să curgă în libertate și armonie. În final, toți căutăm aceeași soartă, care nu este altceva decât fericirea. Deci, să construim această destinație bazată pe respect, empatie și un adevărat sentiment de convivialitate.