o mare parte a stresului psihologic este o consecință a tulburării de evitare experiențială. Tulburarea de evitare a experienței ar trebui exemplificată astfel încât să o putem înțelege într-un mod simplu. O situație favorabilă pentru a manifesta este cea care este evaluată ca nedorit de persoana care suferă de această tulburare, astfel încât să nu vină în contact cu ea, încercați să-l evite sau să scape.
În acest sens, este bun punct: nu
doresc să intre în contact cu disconfort, sau doresc să scape de ea, mai degrabă decât să accepte că, nu este o tulburare ; este un răspuns normal observat la toate animalele, atât umane cât și non-umane. Tulburarea apare atunci când există gânduri grele, cum ar fi „Trebuie să fie bun pentru a face lucruri“, „trebuie să se simtă fericit să fie în măsură să se întoarcă la locul de muncă,“ sau „nu pot suporta să fie nervos, am nevoie de asta deja terminat“, care sunt o sursă de disconfort care nu ne dă odihnă.Cum să identificați dacă aveți o tulburare de evitare experiențială?
Criteriile de diagnostic pentru tulburarea de evitare experiențială sunt:
constant inundate cu Feeling gânduri și sentimente care
- se învârt în jurul a fi „rău“, „fi trist“ sau „lupta pentru a fi bun“. Mintea face o bombardare constantă cu gânduri care încearcă să combată orice fel de disconfort, incertitudine sau îndoială.
- Petreceți o mulțime de timp din ziua de azi pentru a controla aceste gânduri sau sentimente.
- Zi de zi se învârte în jurul "eliminării disconfortului" ca un pas anterioară pentru a vă revendica viața.
- Există un sentiment că nu puteți face nimic, continuând să crească, până când aceste gânduri dispar. Așteptați să vă simțiți bine să reluați activitățile pe care le apreciați în viața dvs. (exemplu: mergeți în parc împreună cu copiii, ieșiți împreună cu prietenii, faceți o plimbare pe plajă).
- De unde provine tulburarea de evitare experiențială?
Sursa de evitare experiențială este inflexibilitatea psihologică în gestionarea disconfortului, fie prin evitarea acesteia, fie prin scăparea ei.
Această lipsă de adaptare provoacă tulburarea de evitare a experienței de a determina viața suferinței să se deplaseze în jurul evitării senzațiilor sau gândurilor dureroase. ❑ Inflexibilitatea psihologică apare atunci când o persoană se închide în gânduri, emoții sau amintiri dureroase. Ceea ce se întâmplă este că nu există flexibilitatea de a continua activitățile zilnice care promovează bunăstarea, deși pot exista una sau mai multe surse de disconfort. Există ideea rigidă că trebuie să fii "bine" ca un pas anterioară pentru a vă bucura de orice tip de activitate sau sarcină. Atunci când o persoană are o problemă psihologică, cum ar fi anxietatea sau depresia, această inflexibilitate agravează în mod semnificativ situația. Nu accepta disconfortul care duce la anxietate sau depresie și să caute să-l elimine, în scopul de a relua viața are două consecințe:
Fiind conștient de neliniștea și să încerce să controleze sfârșește prin creșterea acesteia. Amintiți-vă că mintea nu se oprește din gândire; în acest sens, este ca un cazan care nu se scurge niciodată din combustibil. Dacă încercăm să nu mai gândim la tristețe sau anxietate, tot ce vom face este să folosim acel fel de gândire ca și combustibil. Transformarea zilnică a zilei într-o luptă împotriva maladiei îngrădește cantitatea de întăriri sau premii la care putem aspira. Există tot mai puține și mai puține activități care sporesc bunăstarea, relațiile interpersonale sunt neglijate și se izolează într-o stare de rău.
Capcana "simți bine"
- Trăim într-o societate care promovează bunăstarea, bucuria și întreținerea a tot ceea ce este la fel de departe de suferință. Este rău să fii plâns, să fii trist sau să te simți neliniștit și atunci când trăim unele dintre aceste sentimente sau emoții, ne luptăm puternic împotriva lor. În măsura în care "senzația bună" devine elementul-cheie și elementul central al vieții noastre, intrăm în capcană. Pentru că este căutarea unei bunăstări perfecte care să ne facă să alertăm, identificând pe radarul nostru emotiile negative care sunt normale și adaptative.
- Atunci când suntem conștienți de ceea ce este bun sau rău, ajungem să detectăm orice fel de experiență psihologică neplăcută, oricât de mică, și să amplificăm transcendența ei.
Deci, în încercarea de a pune deoparte aceste experiențe psihologice negative (gânduri și emoții), tot ce putem face este să le facem mai puternici.
Consecințele evaziunii experiențiale
La nivel social, consecințele unei tulburări de evitare experiențială sunt foarte importante. Persoana se așteaptă să fie bine să meargă la filme, să fie cu prietenii, să se întoarcă la studii, să aibă întâlniri și mult mai mult. Se dezvoltă multe obiceiuri care urmăresc evitarea unor experiențe psihologice neplăcute. Astfel, cu trecerea de luni și ani, viața se învârte numai în jurul evaziunii.
În acest fel, putem deveni experți adevărați în ceea ce nu dorim, definind exclusiv dorințele și dorințele noastre prin lipsa de ceea ce dorim să evităm. În acest fel, identitatea noastră și proiecția viitorului se dovedesc a fi foarte slabe. Astfel, la nivel psihologic, evitarea experienței doar agravează simptomatologia asociată cu disconfortul și slăbește viața emoțională a individului. De aceea, terapia de acceptare și angajament (dezvoltat pentru a depăși tulburarea de evitare a experienței) este orientată spre acceptarea disconfortului și stabilirea unor obiective care să vizeze valorile personale. Tratamentul evitării experiențiale
În primul rând,
soluția la această tulburare constă în acceptarea, observarea necondiționată și nonjudgmentală a experiențelor psihologice cum ar fi gândurile, emoțiile și sentimentele. Pentru a atinge acest obiectiv, terapia de acceptare și de compromis utilizează strategii diferite, cum ar fi Mindfulness, detoxifiere cognitivă și metafore terapeutice. ◊ În al doilea rând, tratamentul evitării experiențiale se concentrează pe restabilirea importanței valorilor personale la emoțiile și comportamentele impulsive ale momentului. Din această abordare terapeutică rezultă conotația de "angajament". Adică, lucrăm pentru a face oamenii să se angajeze în valorile lor, indiferent de ce se întâmplă. Căutând să lase deoparte lupta împotriva disconfortului, să se concentreze asupra luptei de a umple viața unor activități valoroase pentru el însuși.
Lupta cu această tulburare este o sarcină dificilă și implică o cale dificilă. Cu toate acestea, este necesar ca noi să putem să ne eliberăm de capcanele gândirii și ale convingerilor rigide care, în căutarea de bine, ne conduc să ne înrăutățim.
Ghidat viața noastră prin valorile noastre personale, acceptând disconfortul care vine de la o zi la alta, ne va face să ne simțim mai liberi și mai fericiți.