Problema este că, adesea, refuzăm să recunoaștem și rămânem într-o astfel de stagnare fără a măsura consecințele. Oamenii se îndepărtează de noi, șansele scapă ca nisipul dintre degete, bucuria se evaporă și devenim ființe întunecate. Orizontul dispare și sensul vieții dispare.
"Nu recunosc stagnarea pentru că ceea ce îmi place este să știu, iar acest lucru nu se termină niciodată". -Antonio Escohotado- Motivarea dispare.
Ceea ce ne-a plăcut acum pare ridicol și lipsit de sens. Preferăm să fim singuri. Ne închidem inimile și ne hotărâm să ne izolați pentru a nu deranja sau a fi deranjați. Și ne-am îngropat din greșeală în viață. Iată câțiva pași ai stagnării emoționale și cum să evităm căderea în ea.
Rutina, un aliat numărul unu de stagnare emoțională
Într-o stare de rutină, zilele diferă foarte puțin. Facem aceleași pași, spun aceleași cuvinte, vorbim cu aceiași oameni. Suntem atât de obișnuiți că, chiar fără să ne dăm seama, suntem o repetare constantă.
Cel mai rău dintre toate, nu vrem să ieșim din stagnare emoțională chiar dacă ne simțim groaznic.
Dacă trăim cu cineva, lucrurile nu sunt diferite. Vine timpul când celălalt, chiar și cu noi de ani de zile, devine străin. Nu mai observăm sau nu-i pasă dacă există vreo schimbare în personalitatea ta. Nu împărtășim viața în profunzime, cu tot sentimentul pe care îl implică. Este doar un alt obicei. Rutina este capabilă să pună capăt dorinței de a trăi. Nici nu este vorba de aruncarea tot ce a fost construit. Dar trebuie să dăm ocazii surprizelor, să descoperim această nouă lume care poate fi găsită în bloc în fiecare zi. Modificarea modului de a merge la muncă (sau orice activitate) este un început bun.
Restul se va întâlni.
Dacă începeți să vă surprindeți din nou lucrurile mici, veți realiza că nu aveți nevoie de scuze pentru a zâmbi din nou. Doar dorința de a schimba și de a termina rutina va aduce noi oportunități și te va ajuta să crești.
Închis în zona de confort Unul dintre cele mai dăunătoare lucruri nu este dorința de a părăsi zona de confort , această stare aparent ideală care satisface nevoile noastre. Cu toate acestea, nu este altceva decât o mare înșelăciune, o iluzie care ne împiedică să progresăm. De exemplu, nu ne simțim identificați cu munca pe care o facem, dar rămânem în ea din teama de a fi șomer. Există oportunități de a începe din nou, oportunități în alte orașe sau țări. În ciuda perspectivei, îl aruncăm și preferăm să-l ținem în permanență. Cu alte cuvinte, înseamnă să nu riscați chiar dacă înseamnă stagnarea emoțională și totul pentru a păstra securitatea în oglindă.
Dincolo de obiective clare, este indispensabil să recunoaștem că
creșterea personală presupune trecerea de la o parte la alta.Fiți dispuși să schimbați și să înțelegeți că experiențele noi sunt îmbogățite. Câte puțin vom găsi acest echilibru care ne va permite să facem față provocărilor, indiferent cât de complexe ar putea fi acestea.
În acest fel, putem îndura durerea pe care o duc greu.
Dacă nu depindem de zona noastră de confort, vom avea capacitatea de a ne ridica de la cădere. Prin urmare, abandonăm această liniște care, chiar fără a fi simțită, ne anulează și ne diminuează. Apatie, demotivare, tristețe Ne pierd entuziasmul nostru, nimic altceva nu ne motivează și lăsăm pe alții să decidă pentru noi. Bucuria nu este o opțiune. Acum suntem absenți și cu o umbra de tristețe în ochii noștri. Mâncăm, respirăm, dormim, ne mișcăm mai mult ca un act reflex decât din proprie inițiativă. Nu vedem culorile care atrag lumea.
Emoțiile noastre sunt la cel mai scăzut nivel de sensibilitate. Nimic și nimeni nu ne mișcă și vedem viața trecând ca un tren pe care nu l-am găsit la timp, care a dispărut și ne-a lăsat la gară. Și dacă apar oportunități, nu vom avea abilitatea de a profita de ele. Apoi trenul pleacă din nou; nu mai este nimic de făcut. Viața începe să se miște mai repede și mai repede, chiar dacă știm că numai noi putem ieși din această stagnare emoțională. Recuperarea capacității de a fi surprins este cheia, la fel ca să visăm din nou. Ar fi foarte bine să căutăm și să aducem în prezent acest copil pe care noi toți îl avem în noi. E timpul să o lași afară.
Fantasy nu trebuie să mustre realitatea.
Oamenii care nu își abandonează visele sunt capabili să facă lucruri de neconceput. Totul începe prin deschiderea ușilor imaginației și crezând că totul este posibil. Redă, în mijlocul rigidității unei vieți monotone, este un instrument care trebuie recuperat.