Noi trăim într-o lume contemporană, unde suferim cerințe directe sau indirecte de a fi ceea ce ne cere modernitatea. Ne conducem tot timpul și simțim întotdeauna că nu avem timp să realizăm tot ce vrem. Suntem conștienți de ceea ce putem realiza, pe de altă parte, pentru a ne atinge obiectivele, însă nu ne permitem să observăm pentru o secundă ce avem nevoie de cealaltă pentru a ne atinge obiectivele.
Suntem indiferenți. Nu ne pasă ce gândește sau are nevoie de cealaltă persoană. Suntem prea preocupați de noi înșine pentru a vedea nevoile celuilalt, material, fizic, psihologic sau spiritual. ◊ Indiferența față de cei din jurul nostru începe adesea cu familiile noastre
într-un mod atât de subtil încât nu ne dăm seama cât de mult îi rănim pe cei pe care îi iubim cel mai mult și îi iubim. Părinții, bunicii, unchii etc. sunt amintite pentru a ne ajuta să realizăm obiective, deși cu o orientare, dar suntem indiferenți față de nevoile lor, uneori chiar ascultându-le spunem povestirile lor.Suntem fără răbdare, fără sensibilitate, fără timp să ascultăm celălalt, să înțelegem durerea, lacrimile lor, nesiguranța, temerile lor.
Se pare că am devenit incapabili să ne punem în pantofii altora. ◊ Totuși, când simțim indiferența celuilalt față de noi, suntem constant revoltați pentru a evalua propria noastră atitudine. Ce ne conduce apoi să acționăm în mod indiferent între ei în orice împrejurare? Problema celuilalt nu ne va afecta deloc? Vom avea vreodată nevoie să vă îngrijiți de noi dacă ne uităm la nevoile noastre? De ce atunci suntem indiferenți? Teamați de implicare? Răceala excesivă? O apărare să nu te rănești? Sau este bunătatea și dragostea pentru noi și pentru celălalt care dorm?
Privind indiferența ca pe un sentiment neutru, nu am fi deci insensibili la tot și la toți, inclusiv la noi înșine?
Trebuie să ne punem întrebarea și să așteptăm ca tăcerea interioară să dea răspunsul. De ce suntem indiferenți față de cealaltă? Probabil suntem surprinși de răspunsurile.