Deși majoritatea dintre noi folosesc termenul "va putere" fără să se gândească prea mult la ea, adevărul este că acesta este un concept care ridică multe controverse. Din punct de vedere filosofic, își are originea în metafizică, în special în Aristotel. De atunci a fost introdusă în diferitele religii occidentale, devenind o virtute a ordinii întâi.
"Willpower este în minte ca un om orb puternic care poartă pe umerii lui un șchiop care poate vedea."
- Arthur Schopenhauer -
Willpower este definit ca
abilitatea de a conduce și de a controla acțiunile . ◊ Metafizicii și religiile sugerează că această forță apare exclusiv din determinarea liberă a fiecărei persoane. Totuși, psihanaliza a propus obiecții serioase atât la conceptul de "voință", cât și la "putere", datorită descoperirii inconștientului.
Ce iese din control
Pentru psihanaliză, procesele conștiente sunt doar "vârful aisbergului" activității mentale. De fapt,
gândurile și faptele sunt determinate de o forță care nu este cea a voinței, ci aceea a inconștientului. Această descoperire a făcut posibilă explicarea multor fapte. De exemplu, "lipsa linguae" sau episoadele în care o persoană dorește să spună ceva, dar "în mod involuntar" se termină spunând altceva.
Inconștientul este, de asemenea, responsabil pentru așa-numitele "acte defectuoase": persoana își propune în mod conștient să facă ceva, dar se termină cu o acțiune foarte diferită.
Noi vedem asta în fiecare zi în viața noastră de zi cu zi. Cineva care dorește să-și asume un angajament devreme, dar "fără consimțământ" întârzie sau nu ajunge niciodată. Sau cei care vor să "își pună angajamentul să lucreze", dar în cele din urmă să aibă grijă de alte lucruri în timp ce ei ar trebui să lucreze.
Pentru psihanaliză, atunci voința nu este o forță, ci expresia unei dorințe inconștiente. Numai atunci când o persoană este în concordanță cu dorința sa, apare voința. Dacă nu este așa, voința ne va trăda. De aceea
există planuri care sunt întotdeauna amânate, decizii care nu sunt niciodată luate
, sau intenții care nu devin niciodată acte.
De asemenea, filozofiile orientale nu abordează voința în practicile lor. Ei susțin că este o formă de auto-vătămare, care trebuie înlocuită de înțelegere și dragoste, care sunt, în cele din urmă, forțele care duc la acțiune.Puterea și conștiința
Ceea ce este în comun între psihanaliză și filozofiile orientale este ideea că voința nu este un act de forță.Dimpotrivă: se poate naște numai din înțelegere și, prin urmare, din conștiință.
Atunci când există scopuri clare și conștiente, dar nu devin acte, soluția nu este să ne forțeze și să ne forțeze să acționăm într-un anumit mod.
Acest tip de situație oferă un mesaj valoros. Există "ceva" care blochează dorința de a acționa într-un anumit sens. De fapt, nu este vorba de o voință care nu reușește, ci de o dorință de care nu suntem triumfăți conștienți. Vrem să urmăm strict o dietă, dar în același timp dorim să mâncăm până când ne vom simți plini. Începem regimul și, mai repede decât ne imaginăm, vom mânca un "ultim" banchet, între vină și satisfacție. Ce se întâmplă în acest caz este faptul că raționalizăm beneficiile consumului de sănătate, dar nu ne dăm seama că dorința noastră este de a mânca până la o satisfacție deplină. Poate că mâncarea reprezintă ceva mai mult decât un gust sau o senzație în stomac.
Poate că această constrângere se referă la o dorință mai adâncă
care reduce "va putere" la zero. În aceste cazuri, voința nu va ajuta. Când ceea ce facem se opune voinței noastre conștiente,nu se poate vorbi de o slăbiciune a caracterului, ci de un simptom al inconștientului.
Atunci când acest simptom este descifrat și înțeles, dispare.
Poate fi nevoie să ne forțăm mai puțin și să înțelegem mai mult
pentru a ne face intențiile să devenim acte și pentru ca aceste acte să fie în concordanță cu ceea ce cu adevărat ne dorim să facem în viața noastră.