Spațiul personal este un teritoriu privat, intim și exclusiv, care nu privește pe nimeni altul decât noi. Nu ar trebui niciodată să existe o invazie a spațiului personal, fie al nostru, fie al celuilalt. Aceasta se aplică nu numai problemelor noastre fizice, ci și altor probleme mai puțin palpabile care pot fi pătrunse. Vorbim despre lucruri cum ar fi zgomotele excesive, emoțiile pe care le transmit altora sau supraîncărcarea informațiilor și întreruperile constante pe care le suferim în momentele noastre de singurătate sau intimitate.
Deseori spunem că există oameni care sunt delicați ca elefanții: un elefant îi deranjează pe oameni. Indiferent dacă ocupă spații exterioare, drepturi de traumat sau privațiuni invadatoare. Acesta este adesea cazul în mediile noastre de lucru, care, fără îndoială, ne afectează productivitatea generând un nivel ridicat de stres și disconfort.Oamenii au nevoie de un spațiu personal sigur pentru a se simți protejați, a reduce stresul și nu se simt copleșiți.
ShareAcum, există unele aspecte care nu pot fi trecute cu vederea. Spațiul personal nu se referă numai la centimetrele pe care le tolerăm ca alții să se poziționeze aproape de noi fizic, față de apropierea în care vocea, mirosul și căldura corpului celuilalt devin incomod sau chiar insuportabil.
Este, de asemenea, un balon care poate izbucni în orice fel de stimulare psihosensorială, apărând acolo și invazia spațiului personal. Adică aspecte precum mobilierul, decorarea, lipsa iluminării sau mirosul unui anumit mediu pot fi, de asemenea, un punct central al producției de stres. Alte exemple ar fi să nu puteți avea un timp de așteptare pentru dvs., sau să fiți supravegheați și controlați. Toate aceste situații sunt momente clare de invazie a spațiului personal.
Invazia spațiului personal și stresul
Ana și Paulo tocmai au fost părinți și se simt epuizați. ◊ Stresul pe care îl experimentați nu are nimic de-a face cu copilul, ci cu mediul înconjurător, familia, prietenii și colegii. Deja în spital, ei și-au văzut spațiul personal invadat continuu de acești oameni, rămânând mereu aproape și plin de viață. Cu toată intenția bună a lumii, ei se întorceau să vadă nou-născutul, să-l ducă în brațe și să dea o mie de sfaturi părinților primei călătorii.
În acest mic exemplu puteți vedea cum mediul nostru traversează adesea spațiul care ne delimitează bulele personale, pe care trebuie să le păstrăm doar pentru noi înșine. Nu vorbim numai despre intrarea într-un lift aglomerat cu oameni pentru a experimenta o neplăcere, ci și despre atacurile mai grave care sunt rezultatul acțiunilor celor mai apropiați și mai dragi oameni. Este nevoie să se plaseze limite. În acest fel, plângerile care vin în birourile psihologilor sunt adesea o reflectare a acestei realități. Există oameni care au petrecut jumătate din viața lor simțindu-se în imposibilitatea de a-și proteja spațiul personal.
Această incapacitate de a gestiona propriile limite personale generează un cost emoțional foarte ridicat pentru că subminează complet fundamentele mai profunde ale arhitecturii noastre psihologice. Să luăm în considerare, de exemplu, faptul că definirea, limitarea și protejarea spațiului nostru personal reprezintă o cheie foarte importantă pentru supraviețuire.Este, de asemenea, un exercițiu de auto-cunoaștere pentru a înțelege că toți avem barierele noastre interzise, linii pe care nimeni nu trebuie să le depășească pentru că acolo este locul unde este respectul nostru de sine, unde este echilibrul nostru și identitatea noastră valoroasă.
Ai grijă de tine și protejezi spațiul tău personal Ralph Adolph și Daniel P. Kennedy, neurologi de la Universitatea Caltech din Statele Unite, au descoperit că există o structură în creierul nostru care are sarcina de a decide unde limitele spațiilor noastre personale se află. Este amigdala, această mică regiune asociată cu atâtea funcții, printre care frica și instinctul nostru pentru supraviețuire.Această descoperire este, fără îndoială, foarte interesantă și relevă ceva foarte important:
este creierul nostru care măsoară limitele personale ale fiecăruia. Este ca un buton, o alarmă personală care ne spune ceva sau cineva ne deranjează, că există o invazie a spațiului personal și intimitatea noastră, care ne pune în pericol integritatea până când ne simțim amenințați. De remarcat, în plus, că limitele sunt diferite pentru fiecare persoană. Există aceia care experimentează senzația de agonie și stres cu foarte puțin, în timp ce alții, la rândul lor, au o toleranță mult mai mare. La rândul lor, proxemica, o știință care studiază efectele interrelațiilor noastre în utilizarea spațiului, ne reamintește că una dintre cele mai mari surse de anxietate este să ne dăm seama cum ne simțim în fiecare zi mai mult copleșiți în orice fel. Nu numai că avem un spațiu fizic mai mic pentru ceea ce este, acum primim, de asemenea, mulți stimuli din toate părțile, atât de multe presiuni și interacțiuni încât este dificil de a pune filtre pentru tot. Lăsăm totul să vină la noi, dar ne înconjoară și ne întemnițează ...
Trebuie să fim capabili să ne gestionăm limitele personale.
Aici vorbim despre învățarea de a plasa distanțele fizice și psihice la toate dinamica și relațiile externe care pot ataca intimitatea noastră și pot deveni astfel surse puternice de stres pentru viețile noastre. Uneori sunt colegii noștri de muncă, câteodată un mediu zgomot dincolo de ceea ce realizăm, prea plin, prea strâmt, prea cald sau orice altceva care îi face opresivi. În alte momente, incapacitatea noastră evidentă de a spune nu, de a cunoaște și de a clarifica ceea ce putem tolera și de ceea ce nu putem. Fiind explicite în a arăta unde sunt limitele noastre personale ne va ajuta să avem relații mult mai bune între noi , pentru că numai în acest fel vom crea în jurul nostru medii sociale care sunt mai respectuoase, productive și, mai presus de toate, sănătoase.