Mă uit în jurul meu și văd oameni fără vise, fără speranță, prinși în situații care nu lasă fericit, de evacuare ... Se pare că ne predăm, nu ne recunoaștem în ceea ce suntem, știm ce putem deveni, pentru că nici măcar nu ne gândim la această posibilitate.
Sunt oameni fără entuziasm, fără proiecte și fără curajul de a recunoaște că ei încă au puterea de a-și defini viitorul. Ele sunt definite de studiile lor, de munca lor, de starea lor marita sau de starea lor personala, dar nu de talentele sau valorile lor. Vorbesc despre ceea ce au primit, dar nu despre proiectele pe care le-au făcut. Ei au abandonat tot ceea ce odată ia făcut să viseze la o viață convențională în care, în fiecare moment, se face ceea ce trebuie făcut.
De ce există atât de mulți oameni care să-și lase viețile să preia, să se justifice în același gând la care s-au resemnat: că totul este deja stabilit sau scris? Cum își abandonează visele fără a face eforturi să se schimbe și să privească dincolo de orizont?
Există un drum lung de parcurs
Momentul actual este ceea ce este, nu putem scăpa de el. Situația în care ne aflăm este rezultatul deciziilor și experiențelor noastre; pe scurt, de conjuncturi diferite. Poate că nu era ceea ce ne-am așteptat, ce credeam că merităm sau ce credeam că ar trebui să fie, dar suntem acolo. Contrastul dintre cine eram în trecut și cine suntem acum dă indicii evoluției noastre.
Prezentul poate fi cel mai bun prieten sau cel mai clar dintre dușmani, grilele care ne țin sau piatra de temelie care ne conduce spre a ajunge la visele noastre. Totul depinde de modul în care vedem situația. Pentru că, deși nu putem anticipa viitorul sau nu putem anticipa obstacolele cu care ne confruntăm sau oamenii cu care ne confruntăm, putem decide asupra atitudinii pe care vrem să o adoptăm în fața a ceea ce vine. Să ne cunoaștem, știind cum suntem acum și să alegem modul în care vrem să ne concentrăm viețile pentru a ne concentra pe drumul nostru este posibil și important. În caz contrar, vom fi doar o marionetă a circumstanțelor. Ideea este să îmbrățișăm caracterul nostru, să acceptăm neajunsurile noastre, să recunoaștem limitele noastre și să credem că putem continua. În acest fel, vom face loc creșterii personale și vom scăpa de acest sentiment de stagnare care ne suprapune adesea. O limitare nu definește ceea ce suntem sau ce putem deveni
Suntem mult mai mult decât eșecurile, limitările și greșelile noastre. Nu sunt cei care ne împiedică să facem ceva și, de asemenea, nu ne definesc. În schimb, acestea reprezintă un punct de plecare pentru a face această întoarcere neașteptată, regândind cum să depășească situația sau să crească datorită provocării. Nu este greșelile și limitele noastre care ne definesc potențialul, ci capacitatea noastră de a ne adapta la diferitele circumstanțe alese și impuse. La sfârșitul zilei, nu trebuie să ne direcționăm viețile, ci pe noi înșine. Așa că vom controla întotdeauna și vom asuma responsabilitatea pentru cel mai important lucru: deciziile noastre.
În acest fel, ceea ce putem deveni depinde de angajamentul nostru față de noi înșine și de curajul de a ne provoca prezentul și de ce ar trebui să fie. Locul nostru în lume nu este definit deoarece avem puterea de a alege unde vrem să fim și ce putem deveni. Întrebarea este: dorim să participăm și să fim protagoniști sau preferăm să vedem viața? Preferăm situația confortabilă a victimelor, dorim să fim dintre cei care privesc sau cei care fac asta?
Renuntand este important de a avansa
Acum, în avans este crucială pentru a învăța cum să renunțe la tot ceea ce ne face sclavi, oameni sunt, sentimente, obiecte sau acte ... Depasirea legăturile noastre de dependențe toxice pentru a ne elibera.
Adesea ne împotmolim în ceea ce "ar fi putut fi și nu a fost", plâns de eșecurile noastre, atât materiale cât și personale, prinse de așteptările noastre, fără a putea căuta medicamente. De câte ori ne-am prins încercând să controlam incontrolabilitatea!
Chiar dacă viitorul este imprevizibil și plin de această incertitudine care se înspăimântă reciproc în dragoste, are și o putere să ne influențeze și să ne facă să ne schimbăm, deși nu mai mult decât acțiunile și deciziile noastre. Ideea este de a deschide această posibilitate.
De aceea trebuie să învățăm să renunțăm. Trebuie să învățăm să acționăm chiar dacă nu suntem singurii care determină rezultatul final. Trebuie să iertăm, să lăsăm resentimente și mânie. ◊ Să învățăm să acceptăm cine suntem, pentru că altfel creșterea și evoluția din proprie inițiativă vor fi imposibile. Acesta, și nici unul altul, este primul pas pentru redobândirea cârmei.