Doriți să controlați totul este una dintre acele fantezii create de vremurile moderne. Istoria omului este cea a unei cuceriri progresive asupra forțelor naturii. A început cu un mamifer impotent care se confrunta cu provocările mediului în care trăia. De atunci, ființa umană a făcut un salt uriaș care la determinat să descopere în mod progresiv misterele a aproape tot ceea ce îl înconjoară.
Noi trăim în vremuri frenetice. Totul se întâmplă într-un ritm mult mai rapid decât capacitatea noastră de asimilare. De aceea nu este ciudat că una dintre fanteziile recurente este tocmai aceea de a dori să controlezi totul. În fundal există dorința de a păși pe teren solid, să simțim că avem cârma propriei noastre vieți.
Problema este că nu întotdeauna ne dăm seama că controlul totul este o fantezie. Un scop nerealizabil care, atunci când este uitat, dă naștere unei serii de comportamente nereușite care atrag numai valuri de anxietate. Ne găsim în mod constant pierderea controlului, și asta ne frustrează.
Totul este în mișcare și există sute de factori care nu pot fi controlați de noi. Ceea ce schimbă viu în mod constant. Astăzi vedem într-un fel și altul mâine. Singurul lucru la care suntem absolut siguri este moartea. Viața, pe de altă parte, se desfășoară între incertitudini și fluxuri neașteptate.
Fantezia de a dori să controleze totul
Nu mai suntem în vremurile când a fost posibil să trăim în pace. Suntem constant bombardați de sute de stimuli. Te ridici și vii în cap multe idei și sentimente care se rostogolesc între ele. Simțim că avem multe de făcut și puțin timp pentru asta.
În fiecare zi ne confruntăm și cu sentimente și emoții conflictuale. Uneori trebuie să ne forțăm să le redirecționăm, chiar dacă nu am învățat să le înțelegem. Trebuie doar să lucrăm. Și pentru aceasta este necesar să ne impunem limitele, să lăsăm curând gândurile sau emoțiile incomode care ne împiedică să producem, să realizăm, să acționăm.
Chiar dacă nu ne gândim la asta, vrem să putem controla totul. De aceea de fiecare dată când ceva iese din avion sau când apare un obstacol, putem reacționa cu iritarea. Este un fel de răzvrătire împotriva acestor imperative de realitate care se împotrivesc scopurilor noastre.
În aceste circumstanțe, este obișnuit să ajungem să fim imersați în unele paradoxuri. Putem controla fluxul de bani, dar nu putem controla insomnia. Am devenit capabili să stabilim controlul asupra oboselii noastre, dar relațiile care contează atât de mult sunt necontrolate. Încearcă așa cum putem, nu putem controla niciodată totul.
Observarea și atenția conștientă
Există un adevăr cunoscut culturilor non-occidentale pe care le-am uitat adesea: Viața nu este trăită cu mintea, ci cu simțurile. Gândirea este prezentă tot timpul, mediatizând abordarea noastră față de realitate. Mintea ne îndrumă viețile pe baza unor prejudecăți, temeri, ambiții etc. În același mod, acest lucru ne lipsește de experiența profundă a fiecăruia dintre zilele noastre.
Ce are de-a face cu această dorință de a controla totul? Ceea ce se întâmplă este că gândirea funcționează astfel: limitează, încearcă să înțeleagă totul pentru a fi adecvat și direct într-un anumit sens. Gândurile, sentimentele și emoțiile funcționează diferit.Sunt mai rebeli și haoți, dar și mai liberi și mai autentici. Acestea sunt acea zonă care "sabotează" încercările noastre de a impune controlul asupra tuturor lucrurilor. Este, de asemenea, ceea ce ne permite să experimentăm fericirea. Ajungem adesea la lupta împotriva noastră.
Gândirea noastră pune un conținut acolo și apoi ne străduim să o eradicăm. Nu încercăm să înțelegem, ci să-l scoatem din conștiință cât mai repede posibil. Simțim, de exemplu, un acces la anxietate și încercăm imediat să înlăturăm neliniștea pentru ca aceasta să dispară. Poate că, dacă am adopta o poziție de acceptare și de observație, am putea întâlni o imagine diferită. A învăța să ne dăm seama, fără a judeca, fara sa se gandeasca, ci pur și simplu în contemplarea ... Fără a vrea să controleze totul, dar care să permită ca lucrurile să curgă, atât pe plan intern și extern. Aceasta este calea care ne duce înapoi la experiența vieții într-un mod mai autentic. Nu există temeri. Din toate acestea vine o nouă formă de înțelegere, care nu este exprimată ca învățătură intelectuală, dar vitală. O formă superioară de conștiință care duce la echilibru.