Desigur, nu a fost. Fiecare are propria sa istorie și căile sale nepublicate. Dar esențialul - tot ce se întâmplă în interiorul inimii - se repetă din generație în generație. Într-un fel de mantra incasabilă.Ca mamă și tată, am avut iluzii de tinerețe, aroganță pentru adulți, surprize în faza matură. Ca aproape toți cei care s-au născut și au îmbătrânit în fața mea,
M-am îndrăgostit, am desființat, m-am îndrăgostit din nou . Am intrat în îmbrăcăminte în piscină, eram goală în casă, am încercat o coadă de cocoș, am avut cocs cu cafea. De asemenea, am făcut lucruri nepublicate.
El a spus cuvinte care îmi dau remușcări și acțiuni care nu mă mândresc. Dar, de asemenea, mă prețuiesc binele meu,meu dulce cuvinte, optimismul meu incorigibil . Încă mai am încredere în umanitate, vorbesc încă cu niște vecini. De asemenea, am munca mea - și cea a altora - ca valoare ridicată. Nu m-am gândit încă că suntem în lume să muncim.
Cea mai mare vanitate a mea este să fi avut și să sperăm să continuăm să avem o biografie comună. Nu am jefuit o bancă, nu am omorât pe nimeni, nu am bătut vicarul, biletul câștigător, nota falsă. Nu am tras geanta sefului sau covorul colegului meu. Cel puțin într-un mod conștient, să nu umiliți oamenii sau animalele maltratate. Nimeni nu mă întreabă pentru un autograf sau vrea să ia o autoie de partea mea. Dimineața, sunt neliniștit pe padoca și nimeni nu arată că reparăm.Sunt o ființă liberă. O ființă care trece prin ani.
Ceea ce îmi place foarte mult este colectarea de impresii, intuiții, dulciuri și apoi scrierea lor pentru tine. Moștenirea mea este bijuteria care durează puțin, dar se bucură.
Dacă norocul continuă să zâmbească și îmi dă mai mulți ani să trăiesc, cred că va trebui să folosesc o trestie de zahăr timp de o oră. Acest timp nu este suficient pentru toată lumea. Îmi încrucișez degetele ca să-mi aduc aminte. Îmi pot imagina, alături de un prieten drag, care merg pe veșnicie.